Clubul Prietenii Animalelor
Obiectivele Clubului Prietenii Animalelor sunt următoarele:
- Constituirea unei baze de date cu voluntarii disponibili;
- Protecţia drepturilor animalelor de pe raza de acoperire a clubului şi a membrilor acestuia;
- Susţinerea (tehnică, informaţională, umană, financiară) şi realizarea activităţilor de formare profesională în domeniile legate de scopul clubului;
- Derularea de activităţi de educaţie non formală;
- Organizare de activităţi specifice;
- Publicarea, editarea unor materiale informative, ilustrate, ghiduri pentru iubitorii de animale;
- Organizarea de cursuri de perfecţionare pentru membrii clubului şi nu numai;
- Iniţierea, susţinerea, promovarea, de festivaluri şi manifestări specifice
- Colaborarea cu organizaţii neguvernamentale, asociaţii, autorităţi publice, societăţi comerciale, administraţii ale parcurilor naturale şi naţionale.
Portile Adapostului de Caini din Sighetu Marmatiei s-au deschis in data de 28 octombrie 2009.
In urma demersurilor Asociatiei Ecologie Turism Nordica, sprijinite de viceprimarul Ovidiu Nemes, dupa 2 ani de insistente, finalizarea cladirii adapostului a fost posibila, incepandu-se astfel o noua etapa in viata Sighetului, in urma careia speram sa avem aspectul de oras cu adevarat civilizat, fara a ajunge la acest statut cu pretul vietilor nevinovatelor animale.
Intre timp, datorita voluntarilor care au inceput sa bata la poarta adapostului, s-a nascut si Clubul “Prietenii Animalelor”.
Membri acestui club suntem noi, simpli voluntari, care din putinul nostru vrem sa ajutam acesti caini, sa le oferim o viata mai buna si intre timp sa contribuim si noi la siguranta cetatenilor.
Scopul nostru este de a atinge standardele europene in materie, dorim sa extindem dimensiunile acestui adapost pentru a creste capacitatea de adapostire.
Dorinta noastra este ca acesti caini sa se simta iubiti, sa fie ingrijiti si poate chiar sa ajunga la o familie care are nevoie de un prieten bun. In nici un caz nu dorim ca acesti caini sa sfarseasca prin eutanasiere.
Clubul”Prietenii Animalelor” este deschis la orice idei venite sa imbunatateasca viata cainilor, dorim ca numarul de voluntari sa creasca, dorim ca proiectele noastre legate de adapost sa devina realitate.
Siguranta noastra conteaza, siguranta lor la fel.
Un adapost pentru ei, un oras mai sigur pentru tine.
Pe 20 februarie 2010, Clubul Prietenii Animalelor si Asociatia Nordica a iesit in strada pentru prima data, aratand astfel orasului Sighetu Marmatiei ca sunt multi iubitori de animale in jurul nostru.
Multumim celor care ne-au ajutat sa indeplinim dorinta noastra de a arata ca existam si celor care ne-au sustinut:
Viceprimar Ovidiu Nemeş, Sighet Fm&Tv Sighet, Radio Sighet, Paradisul Animalelor, Sc Imperio Trade LTD SRl, Sc Microsim Srl, Oana Herbil, Neckermann, Galanterie, Sc Orizont Srl, Sc Hozdik Com Srl, Sc Serv Calc Srl, Sc Bordeaux Srl, Sc Armorex Srl, Casa Petrovai, Sc Auto Expert Service Srl, Bijuteria As & Eldorado, Select Sc Bazil Srl, Mistique, Sc Big Electronic Srl, Casa Iurca de Calinesti, Sc Geronimo Srl, Sc Aluterm Srl, Ecocenter , La Dorel, Aska Grafika, Sc Top Market Srl, Sc Marseco Srl, Silvia Shop, Selmont, Ama Shopping, Sc Automircea Srl.
Contact si Detalii
Telefon: 0740 248 399
Dacă doreşti să dai şi tu o mână de ajutor, poţi contribui donând orice sumă în contul Clubului Prietenii Animalelor deschis la Banca Transilvania:
RO24BTRL02501205G9981800


6 Comments
Trackbacks/Pingbacks